1 MODALITĂŢI PRACTICE DE REALIZARE A EDUCAŢIEI ECOLOGICE ÎN GRĂDINIŢĂ PROFESOR EDUCAȚIE TIMPURIE: MIHAELA-IOANA CHIRA 2 PROFESOR EDUCAȚIE TIMPURIE: MIHAELA-IOANA CHIRA MODALITĂŢI PRACTICE DE REALIZARE A EDUCAŢIEI ECOLOGICE ÎN GRĂDINIŢĂ 3 CUPRINS CAPITOLUL I.......................................................................................................................4 MEDIUL ÎNCONJURĂTOR- ELEMENT ESENŢIAL AL EXISTENŢEI UMANE..........4 1.1. MEDIUL ŞI PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR – PROBLEMĂ UNIVERSALĂ...........................................................................................................4 1.2. PROTECŢIA ŞI CONSERVAREA ATMOSFEREI…………............................7 1.3. EDUCAŢIA ECOLOGICĂ – RĂSPUNS LA SFIDĂRILE LUMII CONTEMPORANE ....................................................................................................9 CAPITOLUL II......................................................................................................................13 EDUCAŢIA ECOLOGICĂ- DIMENSIUNE ESENŢIALĂ A EDUCAŢIEI TINEREI GENERAŢII............................................................................................................................13 2.1. Ecologia şi educaţia…….......…………………………………………................13 2.2. Educaţia ecologică – ESENŢĂ ŞI IMPORTANŢĂ..............................................16 2.3. Formarea culturii ecologice la generaţia tânără.....................................................19 CAPITOLUL III.......................................................................................................................23 MODALITĂŢI PRACTICE DE REALIZARE A EDUCAŢIEI ECOLOGICE ÎN GRĂDINIŢĂ............................................................................................................................23 3.1. Locul si rolul educaţiei ecologice în grădiniţă .....................................................23 3.2. Formarea comportamentului ecologic la preşcolari ..............................................27 3.3. Modalităţi practice de realizare a educaţiei ecologice în grădiniţă (exemple de activităţi desfăşurate în cadrul educaţiei ecologice) ................................................................30 BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................35 4 CAPITOLUL I MEDIUL INCONJURĂTOR- ELEMENT ESENŢIAL AL EXISTENŢEI UMANE 1.1. MEDIUL ŞI PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR – PROBLEMĂ UNIVERSALĂ Trăim într-o perioadă în care omenirea a făcut paşi uriaşi pe calea descoperirilor ştiinţifice şi tehnice, care în mare măsură i-au schimbat înfăţişarea şi modul de viaţă. Omul de ştiinţă care a inventat locomotiva cu aburi, savantul care a coborât în lumea atomului, omul care a zburat în cosmos, au trăit într-un mediu ambiant în afara căruia specia umană nu poate avea viaţă, între cei doi factori, om – mediu, existând un raport de interdependenţă. Nici un organism viu nu poate trăi izolat de alte organisme şi de natura fizico-geografică. Unitatea organismului cu mediul este o lege fundamentală a vieţii; aceasta înseamnă că fiecare fiinţă vie este legată de mediul său prin funcţiile sale vitale. Biologul român Emil Racoviţă a numit „mediul” totalitatea forţelor şi energiilor lumii materiale care influenţează viaţa unei fiinţe. Relaţia om – mediu se modifică în funcţie de gradul de civilizaţie existent. Astfel, pe măsură ce a înaintat civilizaţia, omul s-a depărtat tot mai mult de natură şi a fost tot mai mult cucerit de unele necesităţi materiale noi. Această îndepărtare a avut drept urmare degradarea echilibrului om – mediu în defavoarea ambilor factori, astfel încât, astăzi pe plan mondial se pune problema protecţiei mediului înconjurător(V. Marcu, 2006, p.51). Ideea de a ocroti natura vie, plantele şi animalele nu este nouă. Savanţii naturalişti au constatat că pe glob numărul speciilor de plante şi animale care dispar este vertiginos. Printre susţinătorii principali ai ideii ocrotirii naturii în ţara noastră au fost biologii Emil Racoviţă şi Alexandru Borza. Statul nostru acordă o mare importanţă ocrotirii şi păstrării naturii. Au fost emise mai multe legi, care pun sub ocrotire mai multe specii de plate şi animale rare. S-au creat numeroase rezervaţii naturale care cuprind teritorii peisagistice frumoase, stânci cu formaţiuni geologice interesante, animale şi plante pe cale de disparaţie. 5 Lupta împotriva poluării este o sarcină socială, o obligaţie care revine diferitelor foruri, de la administraţiile unor localităţi urbane mai mici sau mai mari până la organizaţiile administrative şi politice din fruntea statelor şi chiar la organizaţiile mondiale cele mai cuprinzătoare cum este ONU care a organizat numeroase manifestări consacrate acestui obiectiv, 5 iunie – Ziua Mondială a Mediului Înconjurător. Omul civilizat, cel care priveşte în viitor, îşi dă seama că degradarea mediului înconjurător nu este numai o problemă individuală şi naţională, este şi una internaţională. Guvernele din lumea întreagă au înţeles necesitatea protejării mediului înconjurător. Sunt mari iniţiative pe plan mondial, grupuri ecologice care urmăresc: - oprirea degradării mediului; - educarea generală a omului în spiritul întoarcerii la natură. O activitate raţională pe toate planurile stimulată de conştiinţa clară a necesităţii de a proteja mediul înconjurător, reprezintă calea sigură pentru a salva acest bun nepreţuit al omenirii: NATURA. Este relevant faptul că în primăvara anului 1991 a avut loc la New York un congres al copiilor în problema poluării, finalizând cu o expoziţie de desene pe această temă. Desenul cel mai sugestiv a fost realizat de o fetiţă româncă, desen care va reprezenta genericul manifestării viitoare. Preocupările pentru protecţia mediului s-au făcut resimţite atunci când s-a făcut tranziţia de la atitudinea de admirare pasivă a frumuseţilor naturii, la cea activă de acţionare pentru protecţia ei şi de prevenire a exploatării abuzive a bogăţiilor naturale. Axul central al politicilor noastre de mediu îl constituie asigurarea unui mediu curat pentru sănătatea locuitorilor ţării, spargerea cercului vicios al sărăciei şi deteriorării mediului, asigurarea unei creşteri economice regenerative şi inovative, spre binele generaţiilor actuale şi viitoare, armonizarea legislaţiei specifice de mediu cu cea a Uniunii Europene în vederea accelerării procesului de integrare în struturile europene. Fără ocrotirea mediului, nu se poate asigura dezvoltarea durabilă. Cerinţele, exigenţele existente la nivelul Uniunii Europene impun o nouă abordare a problemelor globale de mediu, din punct de vedere al efectelor şi presiunii asupra mediului şi a tuturor consecinţelor dezvoltării socio-economice(Delors J., 2000, p.98). Situată în zona Europei de interferenţă a ecosistemelor complexe carpato-danubiano-pontice, România are o zestre naturală şi peisagistică de o frumuseţe, varietate şi echilibru de invidiat. Sunt o multitudine de colţuri ale naturii în această ţară, ocrotite de oameni, pe care le-au înfrumuseţat 6 cu locuinţe, biserici, ansambluri arhitectonice, lacuri de acumulare şi alte construcţii ce oglindesc geniul lor creator. După Conferinţa Pământului, de la Rio de Janeiro, România a început să asimileze parametrii dezvoltării durabile, în condiţiile speciale ale tranziţiei la un alt sistem economico- social, care, inevitabil, îşi pune amprenta şi asupra activităţilor legate de protecţia mediului. Starea factorilor de mediu în România nu poate fi ameliorată, dacă nu se au în vedere următoarele aspecte: 1. faptul că protecţia mediului este o obligaţie ce revine tuturor ce organizează şi desfăşoară o activitate, iar normele şi standardele de mediu existente trebuie respecatate de toţi, şi în primul rând, de cei care desfăşoară activităţi industriale; 2. în toate activităţile industriale trebuie acordată prioritate protecţiei mediului, calităţii vieţii umane şi abandonată concepţia multor factori care pun în prim plan producţia, fără a lua în calcul şi consecinţele negative asupra mediului în care trăim; 3. instituţiile statului, centrale şi locale, trebuie să îşi exercite, cu exigenţa necesară, atribuţiile pe care le au în aplicarea legilor; 4. resursele financiare trebuie să fie cât mai bine folosite şi focalizate pe soluţionarea problemelor de mediu din zonele critice; 5. trebuie continuată introducerea instrumentelor economice, financiare şi juridice care să-i stimuleze şi, după caz, să-i constrângă pe agenţii economici să investească în tehnologii noi, în performanţe economice şi ecologice. În acest cadru, aplicarea efectivă a principiului „poluatorul plăteşte” va conduce la rezultate pozitive(Delors, J.,2000, p.105). Problemele de protecţie a mediului sunt deosebit de complexe şi vizează toate sectoarele de activitate: economice, sociale şi politice. Rezolvarea acestor probleme reclamă participarea tuturor celor implicaţi în poluarea factorilor de mediu: agenţii economici, departamente, ministere, dar şi a acelora care sunt interesaţi de ocrotirea mediului: în primul rând populaţia şi reprezentanţii ei aleşi în diverse organisme, organizaţii neguvernamentale, întreaga structură statală. 7 1.2.PROTECŢIA ŞI CONSERVAREA ATMOSFEREI Mediul înconjurător reprezintă un element esenţial al existenţei umane şi reprezintă rezultatul interferenţelor unor elemente naturale – sol,aer,apa,clima,biosfera – cu elemente create prin activitatea umană. Toate acestea interactionează si influenţează condiţiile existenţiale şi posibilităţile de dezvoltare viitoare ale societaţii. Principala acţiune cu caracter vătămător exercitată de om asupra mediului ambiant este poluarea. Poluarea este factorul care aflat în mediu in cantităţi ce depăşesc optimul pentru una sau mai multe specii, are acţiune toxică sau degradează componentele nevii ale mediului,uneori transformând un alt factor din util în toxic. Deteriorarea mediului ambiant se datorează în special poluărilor locale produse în diverse sectoare economice cum sunt : industria petrolieră, industria minieră, industria chimică, industria de prelucrare a lemnului, etc, şi gospodărirea deşeurilor, precum şi exploziei demografice fără precedent şi urbanizării. Poluarea reprezintă modificarea componentelor naturale prin prezenţa unor componente străine, numite poluanţi, ca urmare a activităţii omului, şi care provoacă prin natura lor, prin concentraţia în care se găsesc şi prin timpul cât acţionează, efecte nocive asupra sănătăţii, creează disconfort sau împiedică folosirea unor componente ale mediului esenţiale vieţii. (Conferinţa Mondială a O.N.U., Stockholm, 1972). Din cuprinsul definiţiei se poate constata clar că cea mai mare responsabilitate pentru poluarea mediului o poartă omul, poluarea fiind consecinţa activităţii social – economice a acestuia. Privită istoric, poluarea mediului a apărut odată cu omul, dar s-a dezvoltat şi s-a diversificat pe măsura evoluţiei societăţii umane, ajungând astăzi una dintre importantele preocupări ale specialiştilor din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii, ale statelor şi guvernelor, ale întregii populaţii a pământului. Aceasta, pentru că primejdia reprezentată de poluare a crescut şi creşte neîncetat, impunând măsuri urgente pe plan naţional şi internaţional, în spiritul ideilor pentru combaterea poluării excesive.(M. Berca, 2003, p.78). Poluarea nu este un fenoment recent sau accindental. Inceputurile civilizaţiei umane sunt legate de apariţia primelor surse de poluare, care erau însă puţine şi nesemnificative. Descoperirea şi utilizarea focului de către om şi mai apoi practicarea agriculturii, a constituit începutul acţiunii devastatoare a omului asupra naturii. Aceasta s-a intensificat odata cu apariţia şi dezvoltarea civilizaţiei tehnologice contemporane, cu consecinţe dezastruoase asupra tuturor componentelor biosferei : modificarea fluxului energetic global, ruperea 8 circuitului substanţelor în natură, reducerea biodiversităţii. Explozia demografică umană din secolul al XX –lea a accentuat impactul omului asupra naturii. Populaţia din marile aglomerări urbane este supusă celor mai puternice efecte ale mediului antropizat, efecte care se manifestă atât la nivel de grup cât şi individual. Efectele acesteia, comparabile cu marile catastrofe geologice care au lovit de-a lungul timpului planeta, sunt previzibile : epuizarea rezervelor energetice şi de materii prime , reducerea rezervelor alimentare şi a celor de apă dulce, modificarea calitaţii fizico – chimice a aerului, apei, solului, reducerea diversităţii biocenozelor (Acatrinei.GH.,1994, p.145). Agresiunea mediului poluat asupra entităţilor umane îmbracă, pe de o parte aspecte fizice, ilustrate de afectarea sănătăţii, iar pe de altă parte aspecte psihice şi sociale. Efectele indirecte, subtile, induse aupra populaţiei urbane de atmosfera poluantă, sunt generate de degradarea peisajului construit, a vegetaţiei ornamentale stradale şi a celei din zonele de agrement, de daunele asupra materialelor care se resimt, atât în exteriorul cât şi în interiorul locuinţelor ( F. Ardelean, 2007, p34). Deversarea diverşilor poluanţi în apele naturale constitue cauza majoră a degradării apelor de suprafaţă şi freatice ale Planetei. Indiferent de natura lor toate aceste substanţe poluante modifică proprietăţile fizico – chimice ale apei ca suport şi mediul de viată, perturbă toate comunităţile de hidrobionţi, micşorează productivitatea naturală a apelor şi nu în cele din urmă atentează la siguranţa vieţii omului.O formă relativ recentă de poluare a mediului o reprezintă poluarea nucleară, datorată în special industriei energetice nucleare. Efectele acestui tip de poluare s-au făcut resimţite odată cu efectuarea primei experienţe nucleare în S.U.A la 16 aprilie 1945, dată care este considerată începutul erei nucleare. Radiaţiile nucleare indiferent de natura şi originea lor afectează organismele vegetale şi animale prin două categorii de efecte majore : efecte somatice, care merg de la reducerea speranţei de viaţă şi până la moartea aproape instatanee a individului iradiat, şi efecte genetice, concretizate în mutaţii genetice letale sau subletale, în funcţie de doza de radiaţii , timpul de expunere, radiosensibilitatea organismului (F. Pricope, 2004, p.78). Ca măsuri de prevenire şi combatere a poluării sunt: colectarea igienică a reziduurilor menajere în recipiente speciale, depozitarea controlată sau tratarea corespunzătoare a reziduurilor îndepărtate prin neutralizarea lor, utilizarea în agricultură, ca îngrăşământ natural a reziduurilor, recuperarea şi reutilizarea (reciclarea) reziduurilor, interzicerea îndepărtării la întâmplare a reziduurilor de orice fel care ar putea polua apa, organizarea corectă a sistemelor de canalizare şi a instalaţiilor locale, construirea de staţii sau sisteme de epurare specifice pentru apele reziduale ale întreprinderilor industriale, înzestrarea cu sisteme de reţinere şi 9 colectare a substanţelor radioactive din apele reziduale ale unităţilor unde se produc sau se utilizează radionuclizi, controlul depozitării reziduurilor solide, construirea de întreprinderi în afara zonelor de locuit, tratarea prealabilă a combustibilului folosit sau a unor materii prime pentru reducerea concentraţiei de poluanţi, asigurarea unor arderi complete a combustibililor utilizaţi în industrie, înzestrarea întreprinderilor industriale cu instalaţii de reţinere a poluanţilor, reglarea corespunzătoare a arderilor la autovehicule pentru reducerea eliminării poluanţilor, înlocuirea combustibilului inferior cu cel superior, mai puţin poluant, amenajarea cât mai multor spaţii verzi etc. Formele de poluare sunt foarte diverse şi afectează multe aspecte ale Terrei. Unele din efectele devastatoare ale poluanţilor nu pot fi observate în momentul poluării însă, în timp, consecinţele majore vor afecta întreaga planetă şi în acelaşi timp şi pe cel care dă naştere aceastei situaţii: omul. Deşi o parte din poluarea mediului este rezultatul unor fenomene naturale cum ar fi erupţiile vulcanice, cea mai mare parte este cauzată de activităţile umane. 1.3. EDUCAŢIA ECOLOGICĂ – RĂSPUNS LA SFIDĂRILE LUMII CONTEMPORANE „Noile educaţii” sunt generate de necesitatea găsirii unor răspunsuri educative adecvate la „provocările lumii contemporane”. Prin urmare, educaţia ecologică apare ca o soluţie socială propusă în condiţiile multiplicării efectelor negative ale industrializării, concretizate în fenomenul poluării mediului ambient (T. Cozma, 1998, p.99). Scurt istoric. Deşi termenul educaţie ecologică este cunoscut din anii ’60 (în SUA), ideea unei educaţii relative la mediu sau educaţii ecologice s-a răspândit la începutul anilor ’70, de către reprezentanţii clubului de la Roma şi de către UNESCO, datorită conştientizării pericolelor ce ameninţă umanitatea şi patrimoniul său natural. Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător, organizată la Stockholm atrăgea atenţia asupra caracterului prioritar al problemelor ecologice. Sensul educaţiei relative la mediu se referă la: • urmărirea dezvoltării gradului de conştiinţă şi a simţului responsabilităţii oamenilor faţă de mediu şi problemele sale; • dobândirea atitudinilor, cunoştinţelor, motivaţiei angajării în diferite acţiuni de protecţie a mediului ambiant; • dobândirea de instrumente necesare pentru a acţiona, individual şi în colectiv, în vederea soluţionării problemelor actuale şi prevenirii apariţiei unor noi probleme. Next >